|
Editie ingrijita, adnotari, cronologie si indice de Viorica Niscov.
Studiu introductiv de Nicolae Mecu.
Steinhardt isi continua in Revista „masacrul” din volumul de debut, semnind episodic tot „Antisthius” si parodiind acum stilul revistelor Criterion si Vremea, precum si pe Eugen Ionescu. „Ma intreb inca o data daca intre Steinhardt cel de dupa 1964 si cel de pina la 1947 exista o ruptura. Recitirea recenta a scrierilor de junete mi-a consolidat opinia de acum zece ani. Cel de-al doilea Steinhardt nu inseamna decit maturizarea fireasca a primului – sub impactul noilor experiente existentiale, culturale si spirituale prin care i-a fost dat sa treaca”, dupa cum observa Nicolae Mecu.
„Un corpus de avertismente spulberatoare de iluzii, semnalind derapaje, atragind atentia asupra marilor pericole camuflate de bune intentii, de cuvinte seducatoare sau de pura demagogie. «Copilul batrin» (cum il caracteriza, mai degraba cu o mindrie melancolica si compasiva, Steinhardt-tatal), parind a fi trecut prin toate experientele, smulge valul aparentelor, demistifica la tot pasul, seamana intrebari nelinistitoare, vede cu un ceas mai devreme catastrofa si trezeste din toropeala, vaticineaza. In vremuri normale, el ar fi putut trece drept un exaltat si un dogmatic, acum insa, cind pare a simti, ca Hamlet, ca the time is out of joint, surplusul de patos si fixarea incapatinata in binele verificat intra in perimetrul normalitatii.” (Nicolae Mecu)
|
|