|
După 20 de ani
Este decembrie 1989 şi România e în plină revoluţie. Între febra „revoluţiei în direct“ şi gerul de afară, poetul, jurnalistul, exilatul, „duşmanul poporului“ Andrei Codrescu revine în ţară, pentru prima oară după plecarea sa, în 1965. Se confruntă cu prezentul dramatic şi clocotitor, cu aleanurile adunate în 25 de ani, cu oameni traumatizaţi de comunism şi de violenţele recente, cu amintirile de atunci şi fanteziile adolescentine ale întoarcerii triumfale. Dar, mai ales, se confruntă cu o realitate niciodată pe deplin reală, cu o ghicitoare cu multe înţelesuri şi cu jocuri de oglinzi pe care entuziasmul şi cinismul le fac, pe rând, greu de citit.
Scrisă şi publicată în 1990, Gaura din steag este, în egală măsură, cronica primelor zile ale României postrevoluţionare şi o introspecţie în trecutul scriitorului. Ambele demersuri îşi păstrează prospeţimea chiar şi după 20 de ani, constituind atât un document de referinţă „din epocă“, cât şi o lectură exemplară, sinceră, emoţionantă, dulce-amară şi care sileşte cititorul să pună sub semnul întrebării propriile amintiri.
|
|