|
Ramas vreme de aproape sase decenii in manuscris, primul roman al lui Mircea Eliade a constituit la aparitie o adevarata revelatie pentru publicul romanesc. La sfarsitul anilor '80, iubitorii literaturii sale descopereau astfel un cu totul alt scriitor decat cel cu care se obisnuisera pana atunci. Si totusi, romanul acesta de prima tinerete, scris ca un jurnal, ba chiar avand la baza un jurnal, pare sa-i fi pecetluit autorului destinul de prozator. In capitolele sale se dezvaluie intr-adevar sorgintea confesiva a multora din scrierile sale literare de mai tarziu: „Viata se vietuieste inainte, iar eu scriu ceea ce a vietuit“, noteaza undeva eroul romanului, tanar licean care-si propune sa scrie o cronica a adolescentei cum nu s-a mai scris. Si, lasandu-se purtat de meandrele cotidianului, imbatat de puterea pe care i-o confera transcrierea imediata a acestora, Eliade face intr-adevar un portret autentic al adolescentei, alcatuit din jocul prieteniilor si al iubirilor, din framantarile si aspiratiile caracteristice varstei, din urmarirea incordata a fagaduielilor viitorului, din privirea necrutatoare aruncata lumii adultilor.
|
|